Andrei

Archive for May, 2009

High and dry

by on May.30, 2009, under Music, Viata de zi cu zi

It’s the best thing that you’ve ever had, the best thing that you’ve ever, ever
had.
It’s the best thing that you’ve ever had; the best thing you’ve had has gone away.

Pentru că dupa mult timp, ne amintim doar lucrurile faine și pe cele nașpa. Dar ce te faci atunci când ambele te leagă de aceeași persoană?

 
 
 
 
 

Noapte alba

by on May.17, 2009, under Caterinci, Iesiri, Viata de zi cu zi

Am mers cu colegii de apartament la Noaptea muzeelor.

Am ajuns o tura pe la Muzeul Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida, unde am vazut o gramada de realizari si inovatii (la vremea lor) in domeniul stiintei, am vazut in treacat masina aerodinamica a lui Aurel Persu, o jumatate dintr-o centrala termica ce a apartinut unei fabrici de la inceputul secolului XX, motociclete de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial si multe altele.

Am decis apoi sa mergem spre Palatul Parlamentului, sa facem o vizita la MNAC, ne-a pierdut taximetristul pe drum si am coborat si am pornit pe jos. Ajunsi acolo, am vazut imensitatea de coada si am decis sa mergem spre Universitate. 

Am vrut sa mergem la Muzeul Municipiului Bucuresti (Casa Sutu), dar cum il vazusem data trecuta, am dat cu pas si am mers la Cafeneaua Actorilor la o pizza. Ne-am retras apoi pe Motoare la un suc si ne-am indreptat spre casa.

Acasa… surpriza. Am constatat ca ni s-a stricat clanta de la intrarea in apartament si ca nu putem intra in casa. Am incercat vreme de vreo doua ore sa deschidem/desfacem usa prin toate metodele posibile pe care le gandeam la ora aia (surubelnite, desfacut tocul, fortat clanta). Pe la 5:30 am iesit in fata blocului la o tigara, am sunat-o pe sora mea, si am dat o tura mica in parcul de peste drum, asteptand-o pe ea si pe Viorel (cumnatul meu). Au venit dupa ceva vreme, sperand ca el, mai solid si mai priceput sa desfaca beleaua. Din doua surubelnite solide si doi umeri bine plasati Viorel a reusit sa deschida usa si sa putem sa intram in casa. Era 6 jumate. Am fumat o tigara, am baut o gura de suc si somn, ca nu mai puteam sta in picioare.

Concluzii si invataminte: 

  • romanu’ e cel mai prost animal. Am vazut la muzeu tot felu’ de cocalari cretini care tot trageau de exponate, apasau butoane, desi scria mare sa nu atinga exponatele.
  • romanu’ se inghesuie la tot ce e moca, chiar daca nu are nici cea mai mica tangenta cu subiectul (vezi ceata de pitipoance de la muzeul tehnic)
  • oamenii cu putin interes (sau probabil provincialii) se duc noaptea la muzeu. tinerii bucuresteni stau in parc pe banca si creeaza covoare de coji de seminte.
  • suruburile la scaunele de cielo mai trebuiesc stranse si ele, domnule taximetrist
  • sa n-ai incredere in incuietorile facute de chineji
  • daca ai incuietoare chinezeasca, ar fi foarte bine sa ai si o ranga la indemana sau un prieten fortos
  • daca trebuie sa pleci undeva, dormi serios inainte, ca nu se stie cand mai intri in casa
 

Don’t Let Your Dreams Fall Asleep – concert+album

by on May.08, 2009, under Iesiri, Music, Viata de zi cu zi, Viata in 1 si 0

Dupa cum ziceam zilele trecute, urmeaza o recenzie a concertului de lansare al noului album Luna amara, “Don’t let your dreams fall asleep”.

Locatia, Silver Church, a fost una foarte inspirata, dupa cum ii spunea Nick: “primul club profi de muzica live din Romania”. Sonorizarea excelenta, impreuna cu visuals-urile lui Alex Cioflica au contribuit la seara magnifica. A fost poate cel mai bun concert Luna amara pe care l-am vazut. Din nefericire, cam putini oameni. S-au cantat melodiile de pe noul album, urmate de cateva piese mai vechi si s-a incheiat cu Rosu aprins si un Gri dorian in forta.

Albumul e tras foarte bine (dpdv calitativ), iar melodiile sunt mai “intelepte si mai cinice”. Luna amara a demonstrat maturitatea la care a ajuns, un album mai lent, mai calm, dar care nu te adoarme. La vreo doua piese am simtit oarecare influente Muse in instrumental si asta nu poate fi decat de bine.

In alta ordine de idei, noul chitarist si-a demonstrat calitatile care l-au adus in Luna Amara si alaturi de double-six-ul lui Victor Stoica (The Others) au reusit sa completeze stilul deja cunoscut al trupei.

O parte din melodii le stiam de pe la concerte (Into Another, Unghii de drac, Hunt the wire si altele), unele au fost in prima auditie (No return). Fiecare melodie vine cu o poveste a ei, cu un sound specific, cu o stare aparte. Un album complet, bun, un album ce nu s-a lasat asteptat degeaba. 

Albumul se gaseste impreuna cu revista Sunete (pe care o gasiti prin Carturesti) si costa cat doua pachete de tigari. Merita fiecare banut!

 

Don’t Let Your Dreams Fall Asleep

by on May.04, 2009, under Iesiri, Music, Viata de zi cu zi

Luna amara lanseaza in Bucuresti noul lor album “Don’t Let Your Dreams Fall Asleep” vineri, 8 mai, ora 20:00, in Silver Church. Intrarea: 30 de lei, include si revista Sunete cu albumul proaspat lansat. Promit o recenzie in weekend.

Don't Let Your Dreams Fall Asleep

Don't Let Your Dreams Fall Asleep

 

Must-see movie: Layer Cake

by on May.02, 2009, under Viata de zi cu zi, Viata in 1 si 0, Videos

Daca ti-au placut Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Snatch sau Rocknrolla, TREBUIE sa vezi filmul asta.

(via Andy)

 

1 mai muitoresc

by on May.02, 2009, under Caterinci, Muie, Viata de zi cu zi

1 mai 2009. Parcul Izvor, Bucuresti. Partidul Comunist Social-Democrat, in intentia de a reinvia gloria de altadata a sarbatorii muncitoresti, a organizat o mare paranghelie cumetrie petrecere, scopul acesteia (evident) fiind propaganda electorala. Dupa cum ma astepta, si dupa cum spuneam si aici, Romania trebuie sa iasa din stadiul de “hai sa-l votam pe cel care ne da cele mai multe sarmale (mici, bere, cozonaci)”.

Dar manifestatia de ieri mi-a aratat exact contrariul. O multime de romani blazati, saraci, fara un viitor stralucit, biete mioare in sistem, batandu-se si jucandu-se in picioare pentru a primi un tichet care sa le ofere o bere si patru mici. O ceata de pomanagii iesita in strada la 20 de ani dupa Revolutie, ce demonstreaza ca mentalitatea comunista este vie in zilele noastre, la fel de vie ca inainte de ’89. O ceata imensa care ma face sa ma gandesc cu oroare ca la alegerile prezidentiale de anul acesta voturile lor vor forma majoritatea si vor alege presedintele. 

A fost un gest extrem de grandomanie din partea celor doua “vedete” politice prezente la eveniment, care a adus mai degraba a un gest de mila din partea lor decat a festivitate. A fost o exprimare excelenta a mentalitatii din acel partid, al ideii de “mananca si voteaza-ma, ca apoi o sa uit iar de tine”.

Ma uitam la ceata de oameni care se plimba in spatele visatorului si strigau ca-l vor presedinte si ma uitam la cum  romulanul facea poze cu domnisoarele obeze venite la manifestatie, ca sa si le urce printesele pe hi5. (cocalari.com, ceva?). Tragand linie, ma intristez cand imi dau seama ca asta e realitatea. Astia sunt oamenii care ne inconjoara. Astia sunt oamenii politici si asta e circul scena politica.

Traim inca intr-o Romanie de cacat, o Romanie inculta, o romanie care pretuieste uratul, o Romanie pe care noi o tinem acolo.

Tu? Din care Romanie faci parte? Tii cu romulanul sau tii cu Romania?

PS: azi, plimbandu-ma pe langa parcul Titan am vazut o doamna cu un ditamai cainele care ii strangea rahatul bestiei de pe trotuar. Uite ca mai sunt si romani cu bun-simt.

 

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

close tools paneltoggle tools panel
 
toggle welcome toggle reclame toggle tagcloud toggle links toggle back