Andrei

Noapte alba

by on May.17, 2009, under Caterinci, Iesiri, Viata de zi cu zi

Am mers cu colegii de apartament la Noaptea muzeelor.

Am ajuns o tura pe la Muzeul Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida, unde am vazut o gramada de realizari si inovatii (la vremea lor) in domeniul stiintei, am vazut in treacat masina aerodinamica a lui Aurel Persu, o jumatate dintr-o centrala termica ce a apartinut unei fabrici de la inceputul secolului XX, motociclete de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial si multe altele.

Am decis apoi sa mergem spre Palatul Parlamentului, sa facem o vizita la MNAC, ne-a pierdut taximetristul pe drum si am coborat si am pornit pe jos. Ajunsi acolo, am vazut imensitatea de coada si am decis sa mergem spre Universitate. 

Am vrut sa mergem la Muzeul Municipiului Bucuresti (Casa Sutu), dar cum il vazusem data trecuta, am dat cu pas si am mers la Cafeneaua Actorilor la o pizza. Ne-am retras apoi pe Motoare la un suc si ne-am indreptat spre casa.

Acasa… surpriza. Am constatat ca ni s-a stricat clanta de la intrarea in apartament si ca nu putem intra in casa. Am incercat vreme de vreo doua ore sa deschidem/desfacem usa prin toate metodele posibile pe care le gandeam la ora aia (surubelnite, desfacut tocul, fortat clanta). Pe la 5:30 am iesit in fata blocului la o tigara, am sunat-o pe sora mea, si am dat o tura mica in parcul de peste drum, asteptand-o pe ea si pe Viorel (cumnatul meu). Au venit dupa ceva vreme, sperand ca el, mai solid si mai priceput sa desfaca beleaua. Din doua surubelnite solide si doi umeri bine plasati Viorel a reusit sa deschida usa si sa putem sa intram in casa. Era 6 jumate. Am fumat o tigara, am baut o gura de suc si somn, ca nu mai puteam sta in picioare.

Concluzii si invataminte: 

  • romanu’ e cel mai prost animal. Am vazut la muzeu tot felu’ de cocalari cretini care tot trageau de exponate, apasau butoane, desi scria mare sa nu atinga exponatele.
  • romanu’ se inghesuie la tot ce e moca, chiar daca nu are nici cea mai mica tangenta cu subiectul (vezi ceata de pitipoance de la muzeul tehnic)
  • oamenii cu putin interes (sau probabil provincialii) se duc noaptea la muzeu. tinerii bucuresteni stau in parc pe banca si creeaza covoare de coji de seminte.
  • suruburile la scaunele de cielo mai trebuiesc stranse si ele, domnule taximetrist
  • sa n-ai incredere in incuietorile facute de chineji
  • daca ai incuietoare chinezeasca, ar fi foarte bine sa ai si o ranga la indemana sau un prieten fortos
  • daca trebuie sa pleci undeva, dormi serios inainte, ca nu se stie cand mai intri in casa
:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
10 comments for this entry:
  1. phlo

    eu am ajuns pe la mnac unde am stat aproape o ora la coada, ca sa intru. party-ul a fost foarte tare 😉 dar o groaza de indivizi, unu si unu plus cate un puradel dupa ei.

  2. Andrei

    @phlo, sa inteleg ca n-am ratat mare lucru. mie nu-mi plac evenimentele daca participantii sunt departe de a fi in regula.

  3. raluxa

    Muzeul tehnic vizitat de pitipoance?? confundasera mall-ul, cautau etichetele de pret de pe exponate?:))

  4. Andrei

    @raluxa ceva de genul ala. si se uitau la exponate si se tot intrebau ce e cu fiecare. incurcau circulatia si mai si puteau a parfum extrem de dulce, de-ala de-ti vine sa vomiti

    @deA mi-am bazat afirmatia pe faptul ca unul care nu e bucurestean de fel (ca mine) nu are cum sa lase o seara ca asta sa treaca de parca ar fi una obisnuita.Eu unul sunt constient canu stiu cand o sa mai am ocazia de a cupla un muzeu interesant si o plimbare nocturna prin oras, alaturi de multi oameni. Un bucurestean a avut ani buni la dispozitie sa ajunga la muzeu. Daca n-a facut-o, n-o s-o faca nici acum. Si sta pe banca si sparge seminte. Ca asta-i e nivelul. Iar reducerile de care vorbesti n-au loc in discutie aici. Un bilet cu pret intreg la majoritatea muzeelor variaza intre 3 si 7 lei. Adica 2-3 pungi de seminte.

  5. deA

    Foarte bun ultimul sfat, serios ca e material de tinut minte.

    Dar ai grija, pentru ca la faza cu provincialii care merg la muzeu si bucurestenii care stau pe banci si mananca seminte, incepi sa semeni cu VisUrat cand e frustrat. Si asta nu e de bine. Deja este plictisitor si la el si incepe sa devina si obositor. Nici nu stii cati dintre cocalari sunt cu adevarat bucuresteni, dupa cum nici dintre cei care au mers la muzeu cu drag si interes nu stii cati sunt provinciali/bucuresteni la prima generatie (banuiesc ca la ei te refereai).

    Facand abstractie de acest ultim mentionat aspect, textul este amuzant. Si initiativa cu Noaptea Muzeelor mi se pare una foarte buna chiar daca eu cred ca este mai mult un bun prilej de socializare decat unul de culturalizare; pana la urma intrarile la muzee nu sunt chiar atat de scumpe daca stam si facem o comparatie cu alte lucruri pe care cheltuim frecvent banii aiurea, iar pentru studenti si elevi exista si reduceri la care cei mai multi dintre ei nu apeleaza niciodata, in existenta lor mediocra.

  6. phlo

    m-am referit ca diferiti indivizi au venit sa viziteze nu sa stea si la party. acolo au fost oameni foarte ok din toate punctele de vedere:)

  7. deA

    @ Andrei: Ai ocazia la anul, Noaptea Muzeelor e un eveniment ce se desfasoara anual in Bucuresti. Deci, prieteni si chef sa fie, ca in rest…

    Cat despre ce fac bucurestenii care au vazut deja muzeele cu pricina sau care nu au cu cine sa faca o astfel de iesire – poate ca dorm, poate ca citesc, poate se uita la televizor, poate fac sex, poate muncesc sau invata, poate fac blogging cu o bere in mana si cu castile in urechi, poate stau pe balcon si fumeaza in timp ce se uita la stele sau nori. Poate, poate, poate… Deci nivelul nu este neaparat al celor care stau pe banci si sparg seminte. Cunosc multe persoane care au venit la liceu sau facultate sau fie si in vizita la rude, in Bucuresti, din provincie si nu au pasit niciodata in niciun muzeu. Pentru ca detesta/dispretuiesc Capitala. Sau pentru simplul motiv ca nu prezinta acelasi interes pentru ei care il prezinta mall-urile. Provincia nu e sfanta. Sunt oameni si oameni. Si in Bucuresti, si in Iasi, si in Cluj, si in Craiova, si in…

    Cat despre reducerile despre care scriam, ma refeream exact la ce ai scris si tu. Ca Noaptea Muzeelor este un bun prilej de socializare, culturalizarea este doar un pretext, date fiind preturile oricum mici la intrarile in muzee si reducerile oferite studentilor si elevilor in mod normal.

  8. Oana

    Mi-a placut ce am citit. Mai rar asa o noapte “plina”, nu? 🙂 Dar vezi ca te contrazici putin la concluziile 2 si 3: spuneai ca Muzeul Leonida era plin de pitzi (a caror provenienta observ ca nu ai identificat-o, deci pot fi, la fel de bine, si din Bucuresti :P), dar, pe de alta parte, noi astia, bucuresteni, spargem seminte in parc (o generalizare totally NOT true!).\n\nIar ceea ce spuneai, ca bucuresteanul nu merge si nici nu va merge la muzee, se aplica si locuitorilor din alte capitale/orase mari europene. Pur si simplu exista mentalitatea ca “ai toata viata la dispozitie sa o faci”…si asta fara sa rumegi seminte (in Bucuresti, Londra, Berlin etc) 🙂

  9. gabriela

    mie, mi s-a parut incredibil…
    la observator, abia asteptam sa se dilate pupila sa pot vedea cerul instelat, sa privesc prin telescop planeta saturn si niste pisi foarte destepte s-au apucat sa faca poze …cu blizul evident sa iasa mumoase.

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

close tools paneltoggle tools panel
 
toggle welcome toggle reclame toggle tagcloud toggle links toggle back