Andrei

Doamnelor şi domnilor, această melodie se dedică din inimă şi în mod special:

• celor care te calcă pe picioare
• celor care te calcă în picioare
• şoferilor de taxi care parchează pe trotuar în dreptul trecerii de pietoni
• şoferilor care trec pe lângă un seamăn lungit pe carosabil şi-l ocolesc, fără ca vreunul să oprească să-l ajute
• indivizilor care trec pe lângă un om lipsit de ajutor şi nu se interesează dacă acela mai respiră
• celor care au uitat că persoanele de lângă ei sunt tot oameni
• Parlamentului, Senatului şi preşedintelui României
• sistemului de căcat
• infrastructurii, care face o ambulanţă să ajungă în 25 de minute
• mormanelor de gunoaie și lui Prigoană
• bisericii, popilor, cardinalilor și Papei
• tuturor ființelor omenești ce s-au închis într-o bulă de cristal și au putrezit înăuntru, devenind gunoaie.

Nu mi s-a întâmplat mie, ci unui biet bătrân (homeless, boschetar, om al străzii, spuneți-i cum vreți), astăzi dimineață, în sectorul 3 al Capitalei, într-o intersecție foarte aglomerată. Din sutele, poate miile de indivizi care au trecut pe acolo, doar două persoane (eu și încă un necunoscut) ne-am dus să vedem ce e cu omul acela, să vedem dacă e treaz, dacă mai e viu, să-l luăm de pe asfalt, să nu îl calce vreunul pe cap, să așteptăm să vină o salvare. Doi. Din sute. Restul treceau ba nepăsători, ba uitându-se plat la bietul om.

Detaliile nu mai contează, dar concluzia e una pe cât de tristă, pe atât de revoltătoare. Oameni buni, aveți grijă de voi, că altfel muriți pe străzi și oamenii gri de lângă voi nici nici n-or să bage de seamă.

E vremea Crăciunului. A time to give, a time to care. Şi stai şi te uiţi la TV şi te bucuri de prăjiturile mamei, când… “cioc-cioc”. Te uiţi pe vizor, nimeni. “A, pula, s-a auzit de sus. Iar s-a îmbătat vecinu şi a scăpat ceva pe jos“. Şi te întorci la TV. Şi sună la uşă. Şi te uiţi pe vizor. Nimeni. “Ce pula mea? Nu deschid, că iar alerg cerşetorii cu steaua. Sau cu sorcova“.

Mă deplasez iar spre canapea, ding-dang. “BĂ, CE PULA MEA, A DAT STRECHEA IN VOI?” îmi urlă în creier vocea interioară a raţiunii. Mă uit pe vizor. Iar. De data asta un nene pe la treişcinci de ani, cu nişte hârtii în mână. Pula. Administratoru’. Sau cu curentu’. Sau gazele. Deschid.

“Doamne miluieşte…” bla bla bla pula mea. POPA CU BOTEZU’! Ca să fie sigur că răspunde lumea bagă dascălu’ la înaintare şi popa stă după colţ să intre cu japca în casă. Mai ales că românu e ruşinos credincios fraier şi nu-l dă pe popă afară. Pleacă mă d-aci, îmi dai cu stropitoarea cu smârcâz pseudo-sfinţit pe pereţi. Am zugrăvit astă vară, strici bunătate de lavabilă. “Nu primesc. Pa.”

Plătiţi taxe, găsiţi un job (nu o slujbă) care să nu fie sinonimă cu înşelăciunea şi nu mai vrăjiţi babetele cu Raiu’ şi cu Iadu’ că nu vă mai crede nici pula. Hai la mulţi ani!