Andrei

Pentru geekșii doritori de a mă contacta și nu știu cum, le ofer următoarele două modalități

unu

doi

Cu riscul de a-i dezamăgi pe cei care mă credeau iFanBoy incurabil, mi-am luat un HTC Tattoo, cu Android pe el. Mi-am instalat ceva apps pe el, muzică și niște poze, sa o ard pe www si pe facebook, încă n-am apucat să mă joc cu GPS-ul și cu alte location based services, dar impresia lăsată până acum e una general bună (mai ales că vorbim de un smartphone bugdet-class). Am să-l mai butonez zilele astea și o să mă mai învârt pe Android Market și o să revin cu niște wallpapers preferate și cu niște aplicații care-mi plac

HTC Tattoo

Uneori mă simt mai aproape de stele decât de tine. Altori îmi doresc să plouă. Vreau să fug departe și să nu mă mai uit în urmă, pentru că mă doare atunci cand ar trebui să nu-mi pese și nu-mi pasă atunci când ar trebui să mă doară.

Uneori îmi vine sa ma dau cu capul de asfalt, dar vânătăile trec de la sine. Și acum eu sunt cel vinovat? Ai să fugi în brațele ursulețului tău preferat, să te ascunzi de stropii mari. În seara asta eu sunt personajul rău, din vina mea tună. Mă întind pe pat. Aștept să vină weekendul, să mă pun în cap.

You caused this shit to happen, and now you want out?

Da, Travka. Pe 15 aprilie. In Silver Church. E oficial.

Doamnelor şi domnilor, această melodie se dedică din inimă şi în mod special:

• celor care te calcă pe picioare
• celor care te calcă în picioare
• şoferilor de taxi care parchează pe trotuar în dreptul trecerii de pietoni
• şoferilor care trec pe lângă un seamăn lungit pe carosabil şi-l ocolesc, fără ca vreunul să oprească să-l ajute
• indivizilor care trec pe lângă un om lipsit de ajutor şi nu se interesează dacă acela mai respiră
• celor care au uitat că persoanele de lângă ei sunt tot oameni
• Parlamentului, Senatului şi preşedintelui României
• sistemului de căcat
• infrastructurii, care face o ambulanţă să ajungă în 25 de minute
• mormanelor de gunoaie și lui Prigoană
• bisericii, popilor, cardinalilor și Papei
• tuturor ființelor omenești ce s-au închis într-o bulă de cristal și au putrezit înăuntru, devenind gunoaie.

Nu mi s-a întâmplat mie, ci unui biet bătrân (homeless, boschetar, om al străzii, spuneți-i cum vreți), astăzi dimineață, în sectorul 3 al Capitalei, într-o intersecție foarte aglomerată. Din sutele, poate miile de indivizi care au trecut pe acolo, doar două persoane (eu și încă un necunoscut) ne-am dus să vedem ce e cu omul acela, să vedem dacă e treaz, dacă mai e viu, să-l luăm de pe asfalt, să nu îl calce vreunul pe cap, să așteptăm să vină o salvare. Doi. Din sute. Restul treceau ba nepăsători, ba uitându-se plat la bietul om.

Detaliile nu mai contează, dar concluzia e una pe cât de tristă, pe atât de revoltătoare. Oameni buni, aveți grijă de voi, că altfel muriți pe străzi și oamenii gri de lângă voi nici nici n-or să bage de seamă.

Pntr c n-m dt sm c n plc tr mlt Hppy Fsh ș pntr c vrm s n dscrțm frnțl, tt z m vrbt n cst fl. S n v sprț dc vdț l mn p mssngr stts fr vcl. st frt mznt ș n crnd m s vrbsc l fl ș l tlfn. D c? Pntr c Ptng

Mlțmsc l Mdln pntr xcpțnl mtv pntr scr p blg!

PS: Pntr c cr n nțlg nmc, v rg frms s vznț cst vdclp. C cr n gst glm, l spn trdțnll SGȚPL!

Fashion Days

Prin luna mai a anului 2009 am creat cu colegii un e-shop mai special (pentru un client, nu proiect intern), unicul ca și concept din România, FashionDays pe numele lui. Conceptul e unul foarte simplu, de shopping club exclusiv, pe baza “primul venit, primul servit”, cu campanii noi aproape în fiecare zi. E ca şi cum ai ieşi la cumpărături cu cei mai buni prieteni. Şi partea şi mai interesantă vine acum: preţul. Reducerile practicate aici ajung până la 80% (da, optzeci), aşa că preţurile sunt cam pentru orice buzunar.

Nu sunt mare fan al brandurilor şi nu mă dau în vânt după mărci ca Puma, Tissot, CK, Versace sau Le Coq Sportif. Dar un brand mare în domeniul ăsta se impune prin calitate.

Dar multă vorbă e sărăcia omului. Am 10 invitaţii de dat şi le dau primilor care vor să-şi ia ţoale şi accesorii, aproape moca şi lasă un comentariu.

PS: Ăsta nu e post publicitar, nu iau bani pentru el, ci e un shop tare şi vreau să-l încercaţi şi voi.

UPDATE: Încă 10 invitații pentru shopaholici 🙂

Am avut azi nişte treabă pe la Tribunalul Câmpina. Staţi liniştite fanelor, nu m-a dat în judecată nicio viitoare mămică pentru juma de casă şi 25% din leafă. Am avut de ridicat nişte documente, pe baza unei împuterniciri. Aşa că am ajuns la 9 punct (pe la şi zece) la tribunal ca să rezolv rapid treaba şi să fug spre Bucureşti.

Ajung la intrarea în tribunal, un jandarm mă opreşte:

“Unde aveţi treabă domnu?”
“La arhivă.”
“Păi vă duceţi acolo.”
“Arhiva e lângă.”
“Du-te dom’le acolo.”

Ciocăn, intru, mi se face semn să ies. Aştept. Dupa 10 minute iese un nene şi mi se face semn să intru. Înăuntru, o cucoană sărită de 40 de ani: “Daţi-mi actele.” I le dau, se uită la ele şi mi le întinde scârbită: “Nu la mine, la arhivă.” Ies, înjurându-l pe jandarm şi mă duc la arhivă. Acolo las actele şi sunt rugat să aştept afară. Trec 10 minute, trec 20. Tanti iese şi dispare pe un hol. După câteva minute apare cu un vraf de dosare şi se întoarce în birou. Mai stau 20 de minute. Mă cheamă înăuntru. În jurul meu, în birou, 5-6 oameni, întrebau o cucoană de legalizările lor lăsate de miercuri (s-a făcut luni între timp). Îmi întinde madam a mea un teanc de dosare deschise şi mă pune să scriu pe toate că am primit draci și laci.

Plec plin de nervi. E 10:20. Trebuia să fiu în tren de mult. Ajung la gară. “Când pleacă primul tren spre Bucureşti?” Tanti de acolo se uită peste ochelari la mine. “Ăăăăă, unşpe jumate”.

Plec şi mai nervos şi mă duc la Autogară să iau maxi-taxi. Mă uit, ultimul a plecat la 10:15. Futu-i. Următorul e la 11:00. Hai că e bine, până mă învărt, până trag o țigară plecăm. Se face 11:10. Un domn mai în vârstă se revoltă:

“Şefu’, când plecăm şi noi? Că îngheţăm aici”.
“Plecăm când se umple.”
“Păi şi dacă nu se umple, nu mai plecăm? Sau plecăm diseară?”
“Daca nu se umple, plecăm la şi un sfert”
“Şi de ce scrie la unşpe pe panou şi nu scrie şi un sfert?”

Şoferul trânteşte zgomotos uşa şi porneşte motorul.

Când vezi că sistemul e de căcat, când vezi că oamenii sunt şi mai de căcat, când vezi că îi doare în cur de tine şi nu mişcă un deget pentru tine, deşi asta le e meseria, te gândeşti că mai bine stăteai acasă şi nu te dădeai jos din pat.

Şi-şi vine iar să-ţi bagi pula în sistem, să te pişi pe patriotism şi pe urma de românism pe care o mai ai în tine. Pentru că nu eşti ca ei. Şi te simţi străin în ţara ta. Şi începi să te uiţi cu jind la globul pământesc şi să-ţi faci planuri…

PS: În România cred că şi Windows-ul se instalează mai greu.

Nu, nu, nu, nu e panică

The social way of posting code | Snippify.me

Almighty programmers worldwide, rejoice! Because today we launched snippify.me, the social way to write code. Snippify not only allows you to post pieces of your code and share them with your friends, team-mates, colleagues or the entire world. It also helps you find scripts or functions that you need immediatly.

Using snippify is very easy, since no passwords are requiered. The authentication process is managed by OpenID, so if you’re already logged into your Google/Gmail, Yahoo or AOL account you just need to allow snippify to authenticate you. OpenID works also with other providers, so there are many available options. All secure, full privacy, no passwords.

Also, the experienced programmers can use one of the snippets plugins developed for Firefox, Eclipse, Active State Komodo or Netbeans.  Just paste the Private API Key that you find in your profile and you’re good to go.

The currently version is still under development, so we’ll be thankful for any requests in features or bug reports. After all, this is a free service, a full open-source engine, made for the community. The programming language is detected automatically (if you don’t select it) and we’re improving the detection algorithm to make it even better.

I started to work on this project along with my friend sasha, one of the best programmers I’ve worked with, because I really liked the idea and it offered me a big chance in working with the django development framework. I’m very pleased with the result, even though the project is not completed, but we will keep on working on it, improving it, make it better for the community.

I hope that you like it, that you’ll enjoy using it and that you will send enough feedback to make this project work.

Best regards!

N-am avut planuri măreţe pentru anul ăsta. N-am vrut să salvez lumea, dar nici s-o cuceresc. Nu m-am chinuit să-l prind pe Osama, nici să-l asasinez pe Obama. Nu sunt eu preşedintele Republicii Moldova şi nici golgheter în Champions League. Anul ăsta am mers şi n-am mers la vot. Dar trăgând linie, la final de an, constat că n-a fost nici pe departe un an rău. Nici unul perfect. Se putea mai bine, dar mă mulţumesc cu ce am reuşit şi bag la cap tâmpeniile pe care le-am făcut, şi să nu le mai repet. Am învăţat multe, am trecut peste multe, am reuşit să las stafii în urmă.

2009, pe scurt:

• Profesional, am avut parte de realizări frumoase, dar şi de palme şi de un sfârşit de an foarte călduros
• Sentimental, am avut suişuri şi coborâşuri, am iubit şi am mers mai departe. Uneori m-a cuprins melancolia sau alte stări ciudate.
• Am pierdut prieteni, am întâlnit oameni noi, am regăsit oameni dragi de altădată.
• Cu sănătatea am dus-o când bine, când foarte rău, acum mi-s mai bine. Am avut o perioadă bună de nefumat şi de mâncat salate. În curând revin la regimul ăsta 😉
• N-am plecat prea de prin Bucureşti (cu excepţia călătoriilor la Câmpina), dar am mers la mare. De două ori. Şi o dată la Cluj.

Şi vine un an nou și iar pornim de la zero, cu speranţe mari, cu planuri noi, cu gânduri bune şi cu tupeu cât casa. Iar celor care poartă chiloţii pe dos în noaptea de Revelion le spun că superstiţiile nu se împlinesc (nici în bine, nici în rău). Încercaţi să fiţi mai buni cu voi înșivă și cu oamenii de lângă voi, că they help you make things happen.

Sunt totuşi curios. Cum a fost anul vostru? Cum v-a lovit criza? Ce planuri măreţe v-ati stabilit pentru 2010? Nu întreb degeaba, dar vreau să vă arăt peste un an cum gândeaţi 😉

Hai la anu’ și la mulți ani!

E vremea Crăciunului. A time to give, a time to care. Şi stai şi te uiţi la TV şi te bucuri de prăjiturile mamei, când… “cioc-cioc”. Te uiţi pe vizor, nimeni. “A, pula, s-a auzit de sus. Iar s-a îmbătat vecinu şi a scăpat ceva pe jos“. Şi te întorci la TV. Şi sună la uşă. Şi te uiţi pe vizor. Nimeni. “Ce pula mea? Nu deschid, că iar alerg cerşetorii cu steaua. Sau cu sorcova“.

Mă deplasez iar spre canapea, ding-dang. “BĂ, CE PULA MEA, A DAT STRECHEA IN VOI?” îmi urlă în creier vocea interioară a raţiunii. Mă uit pe vizor. Iar. De data asta un nene pe la treişcinci de ani, cu nişte hârtii în mână. Pula. Administratoru’. Sau cu curentu’. Sau gazele. Deschid.

“Doamne miluieşte…” bla bla bla pula mea. POPA CU BOTEZU’! Ca să fie sigur că răspunde lumea bagă dascălu’ la înaintare şi popa stă după colţ să intre cu japca în casă. Mai ales că românu e ruşinos credincios fraier şi nu-l dă pe popă afară. Pleacă mă d-aci, îmi dai cu stropitoarea cu smârcâz pseudo-sfinţit pe pereţi. Am zugrăvit astă vară, strici bunătate de lavabilă. “Nu primesc. Pa.”

Plătiţi taxe, găsiţi un job (nu o slujbă) care să nu fie sinonimă cu înşelăciunea şi nu mai vrăjiţi babetele cu Raiu’ şi cu Iadu’ că nu vă mai crede nici pula. Hai la mulţi ani!

Se pare că şansele de a avea zăpadă de ziua mea au crescut. Let there be snow! 🙂

Web-cooking done, the new theme is almost final. Enjoy the little gizmos in the right and please give me your feedback, it really counts.

Thanks!

PS: The first one to  leave a comment about the easter egg, gets a special prize 🙂

Şi? Cine e preşedinte?

geoana fail alegeri

poză de la realitatea

Cineva a uitat sa facă ceva. Sigur. Localizare pe hartă

Google Maps Fail

Ca un dizainăr de web care face treabă bună (după cum mă consider şi după cum mă laudă alţii) vreau să vă vorbesc în seara asta (până începe Top Gear) despre noua moacă a site-ului singurei companii de transport pe sub pâmănt din România. Nu ştiu cine a făcut site-ul www.metrorex.ro (care nu merge fără www), nu ştiu pe câţi bani (dar sunt tare curios) pentru că imediat mi-au sărit in ochi câteva chestii al dracu de “drăguţe” (atenţie blondelor, aici e sarcasm!)

Să enumerăm o parte din noile funcţionalităţi ale mândreţei de site:

• posibilitatea de a căuta ruta între două staţii care nu există (orice combinaţii sunt posibile între Staţia A, Staţia B, Staţia C, Staţia D)
• posibilitatea de a vedea în viitor (mai ales comunicatele de presă care au data de 19 noiembrie 2009, deşi suntem în 15)
• o galerie foto cu un design şi o ergonomie incredibilă (poze care se deschid cu target=”_blank” sunt old-school, deci şmechere)
• un footer aliniat la milimetru la pixel, care arata nu numai echilibrat, dar şi aerisit
• un formular de contact multifuncţional, care nu există

Bătaie de joc site-ul ăsta, lansat fără să se uite cineva în fugă peste el (astea ar fi sărit în ochi si lui Stevie Wonder). Îmi pare rău pentru Metrorex, sunt o companie care-mi place ca branding, dar care suferă din cauza conducerii. Căreia îi transmit un pont: “Vreţi un site care să funcţioneze, ştiu io nişte băieţi care fac treabă bună”

În final, las un screenshot (pentru posteritate, că poate or să modifice una alta prin site) şi mă gândesc că dacă n-or să editeze nimic, la anu’ poate or să tragă la internetics. Prietenii ştiu de ce 😉

Metrorex punct ro Fail

Am mers şase oameni în Fratelli. Cu Mihaela de la Fashion Days, ne făcurăm şapte. Că doar echipa legată bine, în cârd umblă.  Dar să sar peste detalii şi să îmi spun părerea despre Premiile Internetics 2009. Pardon, Internetics 2009, că n-au prea fost premii.

Trebuie să îi felicit pe FourHooks, aka Metropotam pentru agenția anului. Că au fost cei mai buni, că n-au fost, fair-play is fair-play. Şi acum, să începem să strigăm “darul”:

• Categoria Retail şi comerţ electronic: niciun nominalizat. Din 25 de e-shop-uri, unele cu un concept unic în România, toate sunt pielea pulii (definiţie: a fi pielea pulii = varză, degeaba, de căcat, nu merită luat în seamă)
• Categoria Călătorii, divertisment, timp liber: 19 site-uri, nicio nominalizare (adică o comunitate online cu aproape 20.000 de membri sau un site gen toti pentru unu sunt tot de căcat – două exemple random)
• Servicii financiare şi real estate, printre care era şi site-ul ING (un site admirabil dpdv al funcţionalitaţii) – iar căcaturi.
• … şi alte categorii pe care mi-e lene să le mai enumăr
• Au căştigat, în schimb, clona în sepia a metropotam, brănduită de Timişoreana şi campania Webstyler la coca cola zero
• Noi (innobyte) n-am luat nimic, MRM Partners n-a luat nimic, Republika n-a luat nimic, MB Dragan n-a luat nimic, Hyperactive n-a luat nimic, Treeworks n-a luat nimic. Aparent, în România există doar două agenţii. Restul sunt de formă. (cel puţin asta s-a înţeles din împărţeala premiilor)
• Şomfi zicea că după faza asta e anti-internetics. Mie, sincer, nu-mi mai pasă. Am să-i ignor şi am să-i las să stea acolo, în cercul lor.

În concluzie, nu-mi pare rău că am participat. Am văzut cum se mişcă lucrurile în lumea internetics şi cu ce se mănâncă pe acolo. Îmi pare bine totuşi că am ajuns la eveniment, pentru că am avut ocazia să reîntâlnesc nişte oameni simpatici (sau dragi) cu care nu mai interacţionasem de mult. Astfel, am dat peste dowel, peste John si Mihai, Sandu, necenzurat, Bobby Voicu şi Adrian Ciubotaru, pe domnul Costin (pentru că “domnule” nu arată doar diferența de vârstă, ci și respectul 😉 ) şi am felicitat-o pe Corina de la metropotam pentru că ştiu că are de tras la muncă.

În rest, premiile n-au fost, atmosfera a cam sucked (noroc cu Gică de la Țăndărei că a mai smuls niște râsete de la lume), berea a fost moca pentru că șurubelnița era 25 de lei, a câștigat cine a trebuit și restu’ s-au dus acasă cu speranţe pentru la anul. Eu unul nu mă mai complic, capitolul internetics e închis pentru mine şi le urez succes tuturor viitorilor participanţi (nu că ar conta).

Luni o să fie o zi nouă de muncă, la care o să mă duc fără trofeu, fără premii, dar alături de băieţii care m-au susţinut şi înţeles întotdeauna. Pentru că ei sunt echipa care mă susţine întotdeauna şi mă ajută să duc treaba la capăt şi niciun premiu de pe lumea asta nu se poate ridica deasupra lor. Mulţumesc, băieţi, voi sunteţi cel mai mare premiu pe care puteam să-l câştig!

trupa de şoc

PS: Nu neg şi nu pun la îndoială competenţa sau intenţiile mebrilor din juriu, dar mă jur că rezultatul a fost de căcat.